Am atâtea
defecte că nu te ințeleg nici acum… de ce? Nu vezi cum zac în nepăsare și în fumurile orgoliilor de neînteles?!
Așa durere
știu trăi și atâtea dezamăgiri sunt de citit pe fața mea uneori… Nu vezi
bătrânețea timpurie din mine? Cum eu?!
Slăbește-mă
puțin din atenția ta și găsește-mă scrum universal… Pe mine?!
Să plouă,
să tune și eu să mă bucur de față cu tine? Să simți apa rece și stropii nervoși
peste noi, eu să râd ca nebuna și tu tot la mine vii?!
Vioare
triste, cântece vechi, ochi înlăcrimați de dureri trecătoare și banale... Pe
toate le vezi în minute la mine și tot nu fugi?
Animale
mici și mari îmi trezesc atenția mai repede decât o bucată de aur; niște maci,
margarete și floarea soarelui mă țin departe de orice oraș, tu mă vrei?!
Logici matematice
și calcule exacte nu știu face, nu știu nici fizică multă și nici economie, iar
tu vrei să-ți împarți cu mine o viață?
Ce fel de
oameni iți plac de te uiți cu jind la mine când fug ca bezmetica după vată de
zahăr, după ciocolate și dulciuri, după soare, mare și plaje?!
Ești sigur
că te poți lăsa folosit așa? Să fii tu soba mea o viață? Să știi că fără tine nu
exist și nu dorm? Ești nebun și tu?
Crezi că
poți trăi cu mine agățată de sufetul tău la infinit? Ce gândești?
No comments:
Post a Comment