vrei...

cred ca da
si tu crezi ca nu..
sau poate stii
ca ce vreau eu
e mult si vrei
sa fiu ce tu
nu vrei sa fii...

ce te mai doare?
ce poti trai?
oroare?
nimeni nu moare...
sunt pentru tine
si stii ca cine
te vrea
e pentru tine

sa pleci!
ca de ma dori
te dor si eu
te uit
si rad mereu
ca tu esti mic
si eu, nimic!
eu, tu sau eu...

sa vrei e tot
si vreau si eu
dar daca te-ndoiesti
eu stiu si mor
si tu ramai
amar
pe-un nor
atat de griu
ca pot sa
zbor...

Te-am vrut...

nu m-am gandit la nimic
ti-am scris;
te-am vrut mai nebun si mai mic
ti-am zis;
ai stat mut si tacut
ti-am vorbit;
dar nepasat ai parut
cand te-am vrut..
acum tu ma vrei
si urasti
ca eu te-am uitat,
palesti;
ca un nebun colorat
ma urasti,
ca eu nu mai vreau
sa-mi iubesti
ochii verzi si albastri
dar tristi...
dupa ai tai mici si gri
petrolisti...
te doare si stiu
ca nici mie
usor nu mi-a fost
sa iti scriu in latine,
iar tu, nemernic ce esti,
sa ma lasi
sa cant slave ceresti
dupa tine...
ramai singur si trist,
asa se cuvine...

Arma plăcerii

Ah, cititul cărților e arma mea impotriva timpului. E cel mai frumos si scurt timp din lume cand citesc. Nu stiu cum reușesc mereu cărțile să-mi bată orice fărâmă ambițioasă de timp răutăcios care vrea neapărat să-mi dea bătăi de cap cu întrebări ordinare: De ce tocmai mie? Chiar toți ciudații? Unde sunt? și Ce va fi?

Un om așa amestecat ca mine nu poate lupta cu timpul și nici nu vrea să-l lase să-și facă de cap, așa că o carte, un pahar de vin dulce și câte un prieten imi transformă Iadul în Rai și mă duce unde mulți știu că vor să ajungă dar caută ca nebunii drumul potrivit și mereu nimeresc la locul din care au plecat. Am făcut și eu asta pentru că o vreme dragele de cărți m-au părasit și i-au lăsat locul lui și altor vicii scurte...

Nu e chiar fericire de analizat dar nici tristețe de moarte și cu siguranță nu e ceva comun sau banal. E o bucurie pe care o pot trăi în prezent și de care mă bucur acum, o plăcere care-mi dă voie să găsesc alte plăceri și din ce în ce mai multe, până o să mor de plăcere...

Dreptul la replică – unui alt nebun…

Am atâtea defecte că nu te ințeleg nici acum… de ce? Nu vezi cum zac în nepăsare și în fumurile orgoliilor de neînteles?!

Așa durere știu trăi și atâtea dezamăgiri sunt de citit pe fața mea uneori… Nu vezi bătrânețea timpurie din mine? Cum eu?!

Slăbește-mă puțin din atenția ta și găsește-mă scrum universal… Pe mine?!

Să plouă, să tune și eu să mă bucur de față cu tine? Să simți apa rece și stropii nervoși peste noi, eu să râd ca nebuna și tu tot la mine vii?!

Vioare triste, cântece vechi, ochi înlăcrimați de dureri trecătoare și banale... Pe toate le vezi în minute la mine și tot nu fugi?

Animale mici și mari îmi trezesc atenția mai repede decât o bucată de aur; niște maci, margarete și floarea soarelui mă țin departe de orice oraș, tu mă vrei?!

Logici matematice și calcule exacte nu știu face, nu știu nici fizică multă și nici economie, iar tu vrei să-ți împarți cu mine o viață?

Ce fel de oameni iți plac de te uiți cu jind la mine când fug ca bezmetica după vată de zahăr, după ciocolate și dulciuri, după soare, mare și plaje?!

Ești sigur că te poți lăsa folosit așa? Să fii tu soba mea o viață? Să știi că fără tine nu exist și nu dorm? Ești nebun și tu?

Crezi că poți trăi cu mine agățată de sufetul tău la infinit? Ce gândești?