Mâine am să te citesc și pe tine, îți promit. Acum că am rămas cu mine, mă descopăr azi, și mâine nu-mi rămâne decât să descopăr în tine noua cucerire a ce poți însemna tu. Nu trebuie să te schimbi ca să-mi placi și cu atât mai mult ca să-ți placi. Lasă-te așa neșlefuit pentru că am sentimentul că zace o comoară în bruta asta de la suprafață. Nu te copleși singur cu atenția pe care crezi că ți-o acord. E una terapeutică în ce mă privește, iar restul din tine face restul din mine să funcționeze diferit de tot ce a fremătat până acum. E altceva, și bineînțeles că nu e doar simplu (așa cum îmi place mie) ci dulce-amărui amărui... Exact cum nu-mi place mie: amar. Când va fi amar voi fugi în viteză spre altceva-ul care bineînțeles că la rândul lui va deveni din nou amar. Dar am început să mă împac cu rolul ăsta al meu de călător printr-o lume a sentimentelor intense care duc la evaporare după o vreme, pentru că altfel m-ar topi și aș deveni ceva ce nu sunt și nu vreau să fiu.
Există în mine și fărâma de speranță că va fi ceva sau cineva care va reuși totuși să-mi fure din pasiunea asta mistuitoare și-mi va dresa inima în așa fel încât să nu îmbătrânesc singură inconjurată de multe povești adevărate și extraordinare, fabuloase și minunate aduse din trecutul meu într-un prezent și o realitate plină doar de ele și de singurătate. Trebuie să fie undeva și acela care știe dresa asemenea salbaticiune umană.
...
Monday, December 29, 2014
Friday, December 26, 2014
Someone you can like is who...
Someone to talk to
someone who likes you
someone that misses you
when you're in the other room
when you went to pick the broom
when you think of whom...
Someone that shared with you
only joy and only you
only sweets and only who...
Someone who just you
fells like is the only who
can like the crazy you!
someone who likes you
someone that misses you
when you're in the other room
when you went to pick the broom
when you think of whom...
Someone that shared with you
only joy and only you
only sweets and only who...
Someone who just you
fells like is the only who
can like the crazy you!
Thursday, November 27, 2014
Apocaliptic
Golesc paharul slabiciunii
C-o gura goala de alcool
Cu-aprinsa patim-a minciunii
Traind prin vorbe din popr
Tu plangi amar in urma ranii
Ce ai lasat-o vrand nevrand
In marea adancime-a carnii
Ce vietuieste pe pamant
Sufera trista in tacere
O aripa de inger sangeranda
In timp ce Iadul sare de placere
C-a reusit un infinit de suflete sa vanda
Puterea gandului razbate in Infern
Da' niciodata-n luminosul Paradis
Cu totii din instinct patern
Gandim la El ca la un vis
Trosneste-un ras de vrajitoare
Cutremura amar tot Universul
A crede ca-i sfarsitul oare
E-asa usor precum e mersul?
A rade cutremurator
Pare a fi sfarsit de lume?
O fi poate-nfricosator
Prin bancuri si prin glume
.........................................
..........................................
C-o gura goala de alcool
Cu-aprinsa patim-a minciunii
Traind prin vorbe din popr
Tu plangi amar in urma ranii
Ce ai lasat-o vrand nevrand
In marea adancime-a carnii
Ce vietuieste pe pamant
Sufera trista in tacere
O aripa de inger sangeranda
In timp ce Iadul sare de placere
C-a reusit un infinit de suflete sa vanda
Puterea gandului razbate in Infern
Da' niciodata-n luminosul Paradis
Cu totii din instinct patern
Gandim la El ca la un vis
Trosneste-un ras de vrajitoare
Cutremura amar tot Universul
A crede ca-i sfarsitul oare
E-asa usor precum e mersul?
A rade cutremurator
Pare a fi sfarsit de lume?
O fi poate-nfricosator
Prin bancuri si prin glume
.........................................
..........................................
Wednesday, November 26, 2014
Prezent pierdut
Strange-mă-n
suflet până mor
Ajută-mă să mă cobor
Că zbor și zbor
ca un cocor
Fără să simt că nu-s pe nor
O să lovesc în
mintea ta
Cărări lovite și
de ea
Dar nu-mi mai
pasă mult acum
Călcat-am gânduri
multe-n drum
Poți fi imun și
trist, îți spun
Dar eu nu pot fi ”oricum”
Nu sunt ”oameni”,
Nu-s ”oricine”
Și nu-s nici
singur pe lume.
Se poate să nu-ți
pese oare
Când poți avea
tot la picioare,
Când stelele te
urmăresc
Și eu pe raze mă topesc?
Se poate oare să rămâi
Așa de rece, al
nimănui?
Puteri malefice și dor
Cărări cu soare
fără nori,
Nebunul umplut de
otravă
Care cade-n cerc
grămadă,
Suferințe fără rost,
Melodia ce a fost..
O putere prea
nebună
Pentru fata de pe
lună
Care cade-acum încet
Către sufletul
perfect,
Către bucurii
senine,
Către nave
spațiale
În neant încet la
vale...
Nu mai suferi, nu
mai speri
Că și mâine va fi
ieri,
Că și nisipul
albastru
Face parte
dintr-un astru
Care cade peste
lume
Și-i transformă în minune
Știi că ”lume” e
cu ”oameni”
Și că ea alta va
fi..
Știi ce pierzi și
stai și speri
Că și mâine va fi
ieri.
Tuesday, June 10, 2014
Ochi de cobalt si cantec de ciori
Scrâșnesc
lopețile-n pietriș,
lovesc în suferință,
o victima mergea
târâș
spre-o veche
locuință...
Imagini multe de
coșmar
se învârteau în
juru-i
trăia momente de
calvar
și roti de tren
tot hurui...
O toamna moarta-i
sta-mprejur
și strânge
sufletescul
i se topește-un
abajur
din ceara și din
iasca...
Copacii toți s-au
înnegrit,
toți tremura de
frunze,
și vântul tot mai
înrăit
le-mprăștie prin
pânze.
Un frig amar și
dureros
se strânge greu
prin oase
și Soarele
orgoliosa
zi razele nu-și
scoase.
O baba trista pe
asfalt
ca pustnica tot
umbla,
doar
ochi-albaștri de cobalt
n-o fac atât de
sumbra.
In depărtări mai
urla lupi,
se-ntunec-a
furtuna,
albinele din
niște stupi
se-aduna-ntr-o cununa.
Si ciori apar de
undeva
din cenușiul cer
și cârâie după
ceva
ce n-as putea
sa-ți cer...
E viata ta de
mort în joc
sau moartea ta de
viata,
mai poți trai
dintr-un noroc
sau poți sa mori
tu "gheata"!
Într-un final s-a
dus moral
și a rămas în
șanțuri
doar un cadavru
animal
biet părăsit prin
colțuri.
Curând va fi
mirositor
dizgrațios de-a
dreptul,
va fi tarat
încetișor
în groapa doar
scheletul.
In jur natura gri
și rece
va fi nepăsătoare
și-ngheață tot ce
lângă-i trece
doar ea-i
nemuritoare!
Zâmbesc dureri și
răni căscate
spre
sufletu-nrait
ca el nu va primi
dreptate
nici dacă a
murit.
Asa ajunge
printre noi
fantoma în pustiu
și chiar de are
mari nevoi
le are doar
"sa fiu"...
Deși în viata n-a
trăit,
în moarte vrea sa
moara
decât cu sufletul
golit
mai bine sa
dispară.
Asa ca îngerii
l-au dus
în locuri
depărtate
și au plecat
înspre apus
sa-i facă ei
dreptate...
In urma pe pământ
e nul
deși exista-n
sine,
e depășit demult
acum
de viata și de
fire...
Acum se știe cum
de ciori
venit-au ieri în
graba,
au cunoscut ca o
sa mori,
ca maine vei fi
hrana...
Mai trece-o zi
mai mohorâtă,
o zi și mai amara
și fata ta, deși
mai sluta,
începe sa
dispară...
Asa ajungi sa nu
mai fii
în nici o lege-a
firii
și maine înspre
zori de zi
răspunzi
nedumeririi...
Ai fost doar ca
sa nu mai fii
și ești doar în
neștire,
nici pe pământ nu
mai revii,
nici doar
însuflețire.
Oct. 2007
Scrâșnesc
lopețile-n pietriș,
lovesc în suferință,
lovesc în suferință,
o victima mergea
târâș
spre-o veche
locuință...
Imagini multe de
coșmar
se învârteau în
juru-i
trăia momente de
calvar
și roti de tren
tot hurui...
O toamna moarta-i
sta-mprejur
și strânge
sufletescul
i se topește-un
abajur
din ceara și din
iasca...
Copacii toți s-au
înnegrit,
toți tremura de
frunze,
și vântul tot mai
înrăit
le-mprăștie prin
pânze.
Un frig amar și
dureros
se strânge greu
prin oase
și Soarele
orgoliosa
zi razele nu-și
scoase.
O baba trista pe
asfalt
ca pustnica tot
umbla,
doar
ochi-albaștri de cobalt
n-o fac atât de
sumbra.
In depărtări mai
urla lupi,
se-ntunec-a
furtuna,
albinele din
niște stupi
se-aduna-ntr-o cununa.
se-aduna-ntr-o cununa.
Si ciori apar de
undeva
din cenușiul cer
și cârâie după
ceva
ce n-as putea
sa-ți cer...
E viata ta de
mort în joc
sau moartea ta de
viata,
mai poți trai
dintr-un noroc
sau poți sa mori
tu "gheata"!
Într-un final s-a
dus moral
și a rămas în
șanțuri
doar un cadavru
animal
biet părăsit prin
colțuri.
Curând va fi
mirositor
dizgrațios de-a
dreptul,
va fi tarat
încetișor
în groapa doar
scheletul.
In jur natura gri
și rece
va fi nepăsătoare
și-ngheață tot ce
lângă-i trece
doar ea-i
nemuritoare!
Zâmbesc dureri și
răni căscate
spre
sufletu-nrait
ca el nu va primi
dreptate
nici dacă a
murit.
Asa ajunge
printre noi
fantoma în pustiu
și chiar de are
mari nevoi
le are doar
"sa fiu"...
Deși în viata n-a
trăit,
în moarte vrea sa
moara
decât cu sufletul
golit
mai bine sa
dispară.
Asa ca îngerii
l-au dus
în locuri
depărtate
și au plecat
înspre apus
sa-i facă ei
dreptate...
In urma pe pământ
e nul
deși exista-n
sine,
e depășit demult
acum
de viata și de
fire...
Acum se știe cum
de ciori
venit-au ieri în
graba,
au cunoscut ca o
sa mori,
ca maine vei fi
hrana...
Mai trece-o zi
mai mohorâtă,
o zi și mai amara
și fata ta, deși
mai sluta,
începe sa
dispară...
Asa ajungi sa nu
mai fii
în nici o lege-a
firii
și maine înspre
zori de zi
răspunzi
nedumeririi...
Ai fost doar ca
sa nu mai fii
și ești doar în
neștire,
nici pe pământ nu
mai revii,
nici doar
însuflețire.
Oct. 2007
Nunta cereasca
Visez la stele neatinse
la colți de monștri fioroși,
la flăcări de iubire stinse,
la fetii ce au fost frumoși.
Tu razi când vezi cum ma frământ
și vezi cum ochii îmi sclipesc,
aproape intru în pământ,
dar tu, n-ai suflet omenesc!
Urăsc momentul ce-a văzut
lumina când te-acoperea,
as vrea sa nu fi cunoscut
amarul tău, durerea grea...
Pelinule, urăște-mi negrul,
iubește-mi zâmbet colorat,
privește cum deasupra-ți Cerul
sta abătut și-înlăcrimat.
Visează-mi basme și povesti,
visează-mi bucurie,
vreau doar sa uit ca mai trăiești,
sa uit marea furie...
Croiește-mi Cerule rochiță
fa-ma mireasa alb-a ta,
din stele mie cununiță,
cu nori umbrește-mi firea...
Fa-mi voal din raze aurii,
în păr agață-mi Luna,
și toți cei negri, fumurii,
sa-mi țeasă la cununa...
Toți îngerii înveseliți
adu-i la nunta noastră,
și toți sa fie auriți,
în par cu câte-o astra...
Buchet de flori adu-mi din Rai,
nași fie primitivii,
toți sfinții cânt-acum din nai
se-apleacă toți olivii...
Eu rad într-un final frumos,
plutesc pe norul purpuriu
și chiar de îngerul nervos
ți-a spus ceva, eu nu mai viu!
Mireasa Cerului devin,
mireasa fericirii,
și tot ce-a însemnat venin
rămâne-n urma firii.
Ma-mbrățișează Cerul azi
și-mi da el fericire,
jos pe Pământ vad numai brazi,
dureri și nemurire!
Nefericiți de pământeni
nu știți ce-i bucuria,
și ca mumii printre troieni
va descărcați furia...
Privesc de sus, dintre lumini
o pata mare, trista,
și știu ca nu sunteți minuni,
ca demonii persista...
Îmi cade voalu-ncetișor,
Luna-mi din par se duce
și toți cei negri-mi scot ușor
cununa mea cea dulce.
O ploaie îmi anunță plânsul,
rămân goala pe un nor:
tare-acum și greu și dansul
și încep sa ma cobor...
Ce vis "mic" și ce minune
am trăit în Univers,
doar pentru-a vedea cunune
și pentru-a cânta un vers...
23.09.2007
la colți de monștri fioroși,
la flăcări de iubire stinse,
la fetii ce au fost frumoși.
Tu razi când vezi cum ma frământ
și vezi cum ochii îmi sclipesc,
aproape intru în pământ,
dar tu, n-ai suflet omenesc!
Urăsc momentul ce-a văzut
lumina când te-acoperea,
as vrea sa nu fi cunoscut
amarul tău, durerea grea...
Pelinule, urăște-mi negrul,
iubește-mi zâmbet colorat,
privește cum deasupra-ți Cerul
sta abătut și-înlăcrimat.
Visează-mi basme și povesti,
visează-mi bucurie,
vreau doar sa uit ca mai trăiești,
sa uit marea furie...
Croiește-mi Cerule rochiță
fa-ma mireasa alb-a ta,
din stele mie cununiță,
cu nori umbrește-mi firea...
Fa-mi voal din raze aurii,
în păr agață-mi Luna,
și toți cei negri, fumurii,
sa-mi țeasă la cununa...
Toți îngerii înveseliți
adu-i la nunta noastră,
și toți sa fie auriți,
în par cu câte-o astra...
Buchet de flori adu-mi din Rai,
nași fie primitivii,
toți sfinții cânt-acum din nai
se-apleacă toți olivii...
Eu rad într-un final frumos,
plutesc pe norul purpuriu
și chiar de îngerul nervos
ți-a spus ceva, eu nu mai viu!
Mireasa Cerului devin,
mireasa fericirii,
și tot ce-a însemnat venin
rămâne-n urma firii.
Ma-mbrățișează Cerul azi
și-mi da el fericire,
jos pe Pământ vad numai brazi,
dureri și nemurire!
Nefericiți de pământeni
nu știți ce-i bucuria,
și ca mumii printre troieni
va descărcați furia...
Privesc de sus, dintre lumini
o pata mare, trista,
și știu ca nu sunteți minuni,
ca demonii persista...
Îmi cade voalu-ncetișor,
Luna-mi din par se duce
și toți cei negri-mi scot ușor
cununa mea cea dulce.
O ploaie îmi anunță plânsul,
rămân goala pe un nor:
tare-acum și greu și dansul
și încep sa ma cobor...
Ce vis "mic" și ce minune
am trăit în Univers,
doar pentru-a vedea cunune
și pentru-a cânta un vers...
23.09.2007
Friday, May 30, 2014
Frunze
din povestea unei flori
au rămas petalele;
în loc de ceva culori,
griuri și cotoarele...
cozi uscate-n câmpuri reci,
linii și neclarități...
peste tot pe unde treci,
lipsa de polarități
31.03.2013
Wednesday, May 28, 2014
Gustul poeziei
Poezia are gust de stare de spirit,
gust de naivitate si maturitate,
gust de lumina si intuneric,
amar si dulce feeric.
Poezia poate fi gustata pe indelete
toata
sau repede, cateodata.
Gustul ei poate sa fie
doar de pix si de hartie;
dar la fel de bine poate
fi
ca sarea in bucate;
mai poate avea gust virtual
ca de tort pictat pe-un voal,
poate provoca savoare,
ca o crusta-ncantatoare
de afinele mai dulci
digerate-n randuri lungi,
sau chiar in cuvinte scurte
ce la fel,
pot spune multe...
Gustul ei mai poate fi
si de fiecare zi.
Subscribe to:
Posts (Atom)