Mâine am să te citesc și pe tine, îți promit. Acum că am rămas cu mine, mă descopăr azi, și mâine nu-mi rămâne decât să descopăr în tine noua cucerire a ce poți însemna tu. Nu trebuie să te schimbi ca să-mi placi și cu atât mai mult ca să-ți placi. Lasă-te așa neșlefuit pentru că am sentimentul că zace o comoară în bruta asta de la suprafață. Nu te copleși singur cu atenția pe care crezi că ți-o acord. E una terapeutică în ce mă privește, iar restul din tine face restul din mine să funcționeze diferit de tot ce a fremătat până acum. E altceva, și bineînțeles că nu e doar simplu (așa cum îmi place mie) ci dulce-amărui amărui... Exact cum nu-mi place mie: amar. Când va fi amar voi fugi în viteză spre altceva-ul care bineînțeles că la rândul lui va deveni din nou amar. Dar am început să mă împac cu rolul ăsta al meu de călător printr-o lume a sentimentelor intense care duc la evaporare după o vreme, pentru că altfel m-ar topi și aș deveni ceva ce nu sunt și nu vreau să fiu.
Există în mine și fărâma de speranță că va fi ceva sau cineva care va reuși totuși să-mi fure din pasiunea asta mistuitoare și-mi va dresa inima în așa fel încât să nu îmbătrânesc singură inconjurată de multe povești adevărate și extraordinare, fabuloase și minunate aduse din trecutul meu într-un prezent și o realitate plină doar de ele și de singurătate. Trebuie să fie undeva și acela care știe dresa asemenea salbaticiune umană.
...
No comments:
Post a Comment